DISTRIBUIȚI
cnn

Administraţia Donald Trump a anunţat, marţi, noi sancţiuni împotriva regimului Bashar al-Assad, intensificând presiunile pentru oprirea războiului civil din Siria, care durează de aproape un deceniu, informează agenţia Associated Press, potrivit mediafax.

Sancţiunile impuse de Washington vizează Banca centrală de la Damasc şi mai mulţi oficiali sirieni, inclusiv un conslier al preşedintelui Bashar al-Assad.


Citește și : Poliţia îi sfătuieşte pe nemţi să nu se grăbească ‘să-şi toarne’ vecinii care fac petreceri de Crăciun

„Statele Unite intenţionează să tragă regimul sirian la răspundere pentru atrocităţile comise împotriva propriului popor”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin.

„Departamentul Trezoreriei va continua să utilizeze toate instrumentele pentru a-i denunţa pe cei care susţin regimul Bashar Al-Assad şi care permit ca aceste crime să continue”, a subliniat Steven Mnuchin.

Citește și : GREVĂ generală în Armenia! Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă

Printre oficialii sancţionaţi de Washington se numără Lina Mohammed Nazir al-Kinayeh, consilier prezidenţial sirian.

Departamentul de Stat american, numeroase ţări occidentale şi organizaţii internaţionale atribuie regimului Bashar Al-Assad atacuri militare soldate cu sute de mii de morţi. Războiul civil din Siria a izbucnit după protestele din 2011. Serviciile de securitate siriene luptă cu grupuri insurgente şi cu organizaţii teroriste.