DISTRIBUIȚI
CDC
summer heat wave in the city

Noi recorduri de temperatură au fost stabilite sâmbătă în Franţa, în special cu o valoare de 27,2 grade Celsius înregistrată la Paris, unde nu a mai fost atât de cald în această perioadă a anului din 1921, a anunţat un specialist de la Meteo-France, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Mai multe recorduri au fost înregistrate joi şi vineri, iar ziua de sâmbătă a adus alte valori ridicate, cu 27,1 grade Celsius la Nancy, 26,9 grade Celsius la Orleans şi 26,3 grade Celsius la Calais, a dezvăluit Marion Pirat de la Meteo-France.


Citește și : Cehia: Partidul Democrat Civic a obţinut cele mai multe voturi în al doilea tur al alegerilor pentru Senat

„Dincolo de data de 10 octombrie, nu am înregistrat niciodată temperaturi atât de calde la Nevers, Bordeaux şi Nancy”, cu valori de 29,44 grade Celsius, 28,8 grade Celsius respectiv 26,5 grade Celsius în cursul zilei de vineri, a adăugat ea.

În medie, temperaturile sunt cu 9-10 grade peste valorile normale sezoniere, cu excepţia regiunilor din jurul Mării Mediterane, unde ele sunt cu 4-5 grade deasupra valorilor normale.

Sosirea unui val de ploi, din vest, ar trebui să determine o scădere „drastică” a temperaturilor în cursul zilei de duminică. „Însă estul va rămâne foarte cald pentru acest anotimp, cu temperaturi cuprinse între 25 şi 26 de grade”, a adăugat acelaşi meteorolog.

Citește și : Germania: ‘Naziştii nu îşi au locul’ în AfD, afirmă liderul formațiunii

Joia trecută a fost cea mai caldă zi de 11 octombrie din ultimii 70 de ani, „cu o temperatură medie la scală naţională de 18,8% grade Celsius (…) depăşind cu mult precedentul record, care era de 17,8 grade Celsius şi data din 11 octombrie 1995”, potrivit site-ului Meteo-France.