DISTRIBUIȚI

Femeile din Polonia au ieşit din nou în stradă în număr mare miercuri, ziua prevăzută pentru greva lor naţională, împotriva unei decizii a justiţiei care impune o interdicţie aproape totală a avortului în această ţară, în timp ce Ministerul de Interne a anunţat că poliţia îşi va înăspri acţiunilor împotriva manifestaţiilor, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

În ciuda restricţiilor determinate de pandemia de coronavirus, de şapte zile au loc manifestaţii în marile oraşe, dar şi într-o multitudine de oraşe mici, în mod tradiţional conservatoare, conform imaginilor transmise de media.


Citește și : Guvernul francez DIZOLVĂ o asociaţie musulmană

La Varşovia, manifestanţii s-au adunat în faţa sediului unei organizaţii de jurişti ultracatolici, Ordo Iuris, aflată la originea mai multor iniţiative care au vizat interzicerea totală a întreruperilor de sarcină, după care s-au îndreptat spre sediul televiziunii publice, TVP, considerată principalul organ de propagandă al puterii conservatoare.

Săptămâna trecută, Tribunalul Constituţional, reformat de partidul conservator aflat la putere (PiS) şi care se conformează dorinţelor acestuia, a interzis avortul în caz de malformaţie gravă a fetusului, stabilind că întreruperea de sarcină este „incompatibilă” cu Constituţia.

Legea privind avortul aflată în vigoare în Polonia era deja una dintre cele mai restrictive din Europa.

Tribunalul Constituţional a limitat de facto avortul doar la cazurile în care viaţa femeii însărcinate este pusă în pericol sau sarcina este rezultatul unui viol ori incest.

În urma deciziei, manifestanţii, majoritatea tineri, au luat ca ţintă biserici, pe ale căror ziduri au scris sloganuri precum ‘Infernul femeilor’ sau ‘Război’, sau au perturbat slujbe duminicale în oraşe precum Varşovia, Poznan sau Katowice, acţiuni fără precedent în această ţară majoritar catolică.

Ei au blocat de asemenea timp de mai multe ore traficul în zeci de oraşe poloneze.

În acelaşi timp, Ministerul de Interne a anunţat tot miercuri că poliţia va înăspri măsurile împotriva protestelor, conform Reuters.

„Date fiind planurilor anunţate de organizatori privind noi acte de agresiune şi profanare, poliţia va acţiona cu fermitate. Obiectivul poliţiei este să asigure ordinea publică şi siguranţa tuturor cetăţenilor”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Nu este clar la ce grup sau la ce planuri a făcut referire ministerul, comentează Reuters. Pentru vineri este prevăzută o mare manifestaţie la Varşovia.

Citește și : Mutare ŞOC în Asia! Americanii îşi deschid ambasadă în Maldive

Marţi, şeful partidului ultracatolic naţionalist Lege şi Justiţie (PiS, aflat la putere), Jaroslaw Kaczynski, a denunţat „tentativele de a distruge” ţara şi a făcut apel la susţinătorii săi „să apere bisericile” împotriva manifestanţilor pro-avort, în timp ce premierul Mateusz Morawiecki a făcut apel să se înceteze „barbaria” manifestaţiilor de furie împotriva deciziei instanţei.

Conform unui sondaj publicat miercuri de portalul Onet.pl, 66% dintre polonezi dezaprobă verdictul Tribunalului Constituţional, în timp ce 69% dintre ei vor un referendum privind dreptul la avort.

În Polonia se înregistrează mai puţin de 2.000 de avorturi legale pe an, iar majoritatea dintre ele sunt efectuate din cauza malformaţiilor grave ale fetusului. Însă grupurile feministe estimează că peste 200.000 de întreruperi voluntare de sarcină sunt făcute în mod ilegal în străinătate, în fiecare an.