DISTRIBUIȚI
Carlos Ghosn

Compania japoneză Nissan Motor și cea franceză Renault au declarat că vor reorienta alianța auto pe care o formează, în scopul echilibrării acesteia, renunțând la conceptul de președinție atotputernică, dat anterior Carlos Ghosn, informează Reuters, scrie Mediafax.

Înlăturarea lui Carlos Ghosn, fost CEO Renault și Nissan, creditat cu salvarea companiei Nissan de la faliment în 1999, a provocat incertitudi legatee de viitorul alianței celor două companii și la unele speculații privind destrămarea parteneriatului.


Citește și : Rusia a instalat sisteme antiaeriene S-400 în Sankt-Petersburg, în apropiere de frontiera cu ţările membre NATO

Companiile, alături de aliatul Mitsubishi Motors, au declarat marți că președintele Renault va servi ca șef al alianței, dar, ca un semn al noului echilibrue, nu și ca președinte al companiei Nissan. Nissan a apreciat că Ghosn a făcut abuz de putere, generând lipsuri în supraveghere și în guvernanța corporativă. Încă nu este stabilit cine va prelua rolul de președinte al Nissan, post vacant de când Ghosn a fost arestat în Japonia, în noiembrie.

Așa-numitul acord general al Alianței, care a unit cele două companii până acum, rămâne intact, au spus reprezentanții acestora.

„Promovăm un nou început al alianței. Acest lucru nu are nimic de-a face deținerile reciproce de acțiuni, care sunt încă în vigoare”, a declarat președintele Renault, Jean-Dominique Senard, în cadrul unei conferințe de presă. „Viitorul nostru se bazează pe eficiența acestei alianțe”, a declarat el reporterilor aflați la sediul Nissan din Yokohama. Senard a mai spus că nu urmărește să fie președinte al Nissan, dar a fost, în schimb, un „candidat natural” pentru postul de vicepreședinte.

Fostul președinte al companiei Nissan, Carlos Ghosn, a fost eliberat pe baza unei cauțiuni de 9 milioane de dolari săptămâna trecută, după ce a petrecut mai mult de 100 de zile într-un centru de detenție din Tokyo. El este acuzat că nu a declarat o serie de compensații de zeci de milioane de dolari, timp de aproape un deceniu.

Ghosn, care nu a dat declarații de la eliberarea sa, a adresat luni o cerere curții de la Tokyo pentru a participa la ședința de consiliu a Nissan ce urma să aibă loc a doua zi, însă nu i s-a acordat permisiunea.

Citește și : Rusia nu mai poate fi considerată un partener strategic al Uniunii Europene (comunicat PE)

În urma scandalului, Renault și-a început propria revizuire a plăților către Ghosn. Procurorii francezi au deschis o anchetă preliminară cu privire la modul în care acesta și-a finanțat nunta, în anul 2016, la Château de Versailles, informează mass-media franceză.

Arestarea sa dramatică și detenția au scos la iveală tensiunile dintre Nissan și Renault, complicând perspectivele acestui parteneriat, care constituie cel mai mare producător de automobile din lume, excluzând camioanele grele.