DISTRIBUIȚI
PressTV

Inundaţiile care afectează Nigerul, inclusiv nordul deşertic al ţării, de la începutul sezonului ploios în iunie, s-au soldat cu 57 de morţi şi cu peste 130.000 de sinistraţi, potrivit ultimului bilanţ guvernamental publicat marţi seară şi citat de AFP, potrivit agerpres.

„Situaţia inundaţiilor la data de 10 septembrie 2019 este de 57 de morţi şi de 132.528 de persoane sinistrate”, potrivit unui comunicat al Consiliului de Miniştri din Niger.


Citește și : Parlamentul Poloniei se autosuspendă până după alegerile din octombrie

În plus, apele au distrus 12.241 de case, au decimat 851 de bovine şi au înghiţit peste 2.251 de hectare de culturi, informează guvernul.

Capitala Niamey este în special afectată în acest an de inundaţii excepţionale provocate de fluviul Niger, soldate în total cu 6.310 de sinistraţi.

Regiunile Maradi (sud-est) şi Zinder (centru-sud) sunt cel mai grav afectate de intemperii, cu 25.040, respectiv, 39.060 de sinistraţi.

De asemenea, în regiunea Dosso (sud-vest) au fost înregistraţi 11.231 sinistraţi.

Citește și : Miniştrii francezi sunt ameninţati cu moartea. Scrisori cu gloanţe pe adresa lui Bruno Le Maire

În mod neobişnuit, şi deşertul nordic al ţării a fost afectat de inundaţii, fiind raportaţi 18.255 de sinistraţi în regiunea Agadez.

Un bilanţ anterior, publicat pe 2 septembrie, de ministrul nigerian pentru acţiuni umanitare, indica 42 de morţi şi 70.000 de sinistraţi, dintre care peste 2.000 în Niamey.

Sezonul ploios este în plină desfăşurare în Niger. În pofida duratei sale scurte şi a precipitaţiilor în general scăzute, această ţară se confruntă de câţiva ani cu inundaţii, inclusiv în zonele deşertice din nord.