DISTRIBUIȚI
dpa

Curtea de Apel din Paris a respins joi partea principală a recursurilor depuse de tabăra fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, care contesta ancheta legată de suspiciunile de finanţare de către regimul libian a campaniei sale din 2007, transmite AFP, citând surse concordante, relateză și agerpres.

Sesizată de Sarkozy şi de mai mulţi dintre apropiaţii săi inculpaţi în anchetă, camera de instrucţie a validat astfel investigaţiile deschise în urmă cu 8 ani în acest dosar cu numeroase ramificaţii. Apărarea mai poate ataca decizia cu recurs în casaţie.


Citeşte şi: Ecuador a dat ordin pentru ARESTAREA fostului preşedinte

Curtea doar a anulat parţial unul din motivele inculpării lui Nicolas Sarkozy pentru încălcarea codului electoral.

Recursurile fostului preşedinte vizau chestiuni de procedură, nu fondul acuzaţiilor. Respingerea lor permite continuarea investigaţiilor de către judecătorii de instrucţie anticorupţie de la tribunalul din Paris.

Ancheta a fost deschisă după publicarea pe site-ul Mediapart în 2012, între cele două tururi ale prezidenţialelor franceze, a unui document presupus a dovedi că regimul lui Muammar Gaddafi a finanţat campania victorioasă a lui Nicolas Sarkozy în 2007.

În şapte ani de muncă, magistraţii au strâns o sumă de indicii tulburătoare – mărturii ale unor demnitari libieni, note ale serviciilor secrete de la Tripoli, acuzaţii ale unui intermediar – ce au dat conţinut acestei teze.

Cu toate acestea, până acum nu a fost găsită nicio probă materială, chiar dacă mişcări suspecte de fonduri au condus deocamdată la nouă inculpări.

Citeşte şi: Trump bagă râcă în familia prinţului Harry: ‘Îi doresc mult curaj, va avea nevoie!’

Într-o amplă ofensivă procedurală, Nicolas Sarkozy şi foştii săi miniştri Claude Guéant, Eric Woerth şi Brice Hortefeux – toţi inculpaţi, cu excepţia ultimului – au contestat aceste investigaţii.

Fostul preşedinte îşi trăieşte retragerea politică sub presiune judiciară, urmând să fie judecat în curând pentru ‘corupţie’ în scandalul aşa-numit al ‘ascultărilor’, iar anul viitor pentru cheltuieli excesive în campania din 2012.