DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro se va duce „în curând” în Iran pentru a semna acorduri în domeniile energiei, finanţelor, militar, agricol, tehnologiei şi sănătăţii, a anunţat Biroul Prezidenţial într-un mesaj pe Twitter luni noapte, informează dpa, potrivit agerpres.

Iranul a trimis recent mai multe tancuri de combustibil în ţara sudamericană, unde populaţia locală suferă din cauza unor mari probleme de aprovizionare.


Citește și: Justin Trudeau exclude participarea Rusiei la summitul G7

Până acum, benzina a fost practic gratuită în Venezuela, cea mai mare ţară bogată în petrol din lume, dar după ani de administrare greşită şi corupţie, industria petrolului s-a prăbuşit.

Din cauza lipsei motorinei şi a benzinei, preţurile au crescut, în timp ce o luptă de putere pentru conducerea ţării este încă în curs.

Citește și: Autopsia independentă arată că George Floyd a fost UCIS prin strangulare

Statele Unite au impus Venezuelei sancţiuni economice dure.

Iranul – de asemenea sub presiunea sancţiunilor americane – şi Venezuela au legături strânse.