DISTRIBUIȚI

Şefa executivului scoţian Nicola Sturgeon a apărat miercuri guvernul de acuzaţiile lansate de predecesorul său, Alex Salmond, potrivit cărora ea a acţionat ilegal, informează Reuters, potrivit agerpres. 

Într-o anchetă parlamentară asupra modului de gestionare a cazului împotriva lui Salmond, Nicola Sturgeon a respins o serie de acuzaţii privitoare la atitudinea sa, spunând că va demonstra cu probe că s-a comportat în mod adecvat.


Citeşte şi: Texasul RENUNŢĂ la mască şi îşi deschide complet magazinele şi restaurantele

”Voi dovedi că deciziile luate în fiecare fază au fost solide din punct de vedere juridic”, a afirmat ea.

Disputa dintre Sturgeon şi fostul său mentor politic a atins în ultimele săptămâni un nivel care i-a determinat parlamentarii scoţieni din opoziţie să ceară demisia şefei guvernului.

Citeşte şi: Stat Islamic revendică asasinarea celor trei tinere din Jalalabad

Cearta a izbucnit după ce Alex Salmond, în vârstă de 66 de ani, a acuzat personalităţi din guvernul scoţian şi din fostul său partid pro-independenţă că au urmărit să-l îndepărteze din viaţa publică prin orchestrarea împotriva lui a unor plângeri privind agresiuni sexuale, acuzaţii de care el a fost în final achitat.

Salmond a fost achitat în martie 2020 de un tribunal scoţian în legătură cu 13 acuzaţii de agresiuni sexuale şi tentative de viol împotriva a nouă femei, fapte petrecute între iunie 2008 şi noiembrie 2014.