DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Niciun dialog direct nu a avut loc între părţile aflate în război în Siria în timpul unei întâlniri de cinci zile care s-a încheiat vineri la Geneva, a anunţat mediatorul ONU Geir Pedersen, citat de DPA, potrivit agerpres.

Negocierile dintre guvernul sirian, opoziţie şi societatea civilă asupra elaborării unei noi constituţii sunt menite să ofere un impuls spre o soluţie politică la războiul civil ce durează de aproape nouă ani.


Citește și : AURUL a devenit o obsesie pentru liderii naționaliști din estul Europei

Discuţiile nu au înaintat întrucât reprezentanţii guvernului şi ai opoziţiei care prezidează discuţiile nu au reuşit să găsească un consens cu privire la agendă.

Nicio decizie nu a fost luată asupra convocării unei noi sesiuni, a precizat Pedersen în faţa reporterilor.

Norvegianul, care serveşte ca emisar al ONU pentru Siria, s-a întâlnit în fiecare zi din această săptămână cu delegaţii separate. El a descris aceste discuţii drept „bune, serioase şi profesionale”.

Citește și : Conservatorii britanici pierd teren în sondaje

Aşa-numitul „Comitet Constituţional” sirian a fost lansat în octombrie la Geneva, cu 150 de delegaţi reprezentând guvernul, opoziţia şi societatea civilă în părţi egale.

Cea de-a doua rundă din această săptămână s-a limitat la un comitet de redactare mai mic format din 15 delegaţi ai fiecărei părţi.