DISTRIBUIȚI
People hold Nicaraguan flags while forming a human chain to demand justice for people who died during anti-government protests, in Managua, Nicaragua July 4, 2018. REUTERS/Jorge Cabrera

Mii de nicaraguani au demonstrat miercuri la Managua pentru a cere demisia preşedintelui Daniel Ortega şi eliberarea opozanţilor încarceraţi de la începutul crizei politice din această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Libertate pentru deţinuţii noştri politici!” şi „Să plece!”, au scandat manifestanţii, la patru luni de la începutul revoltei împotriva preşedintelui, în cursul căreia peste 300 de persoane au fost ucise.


Citește și : Libia : 45 de persoane condamnate la moarte pentru uciderea unor manifestanţi în 2011

„Să elibereze prizonierii politici, pentru că nu au comis niciuna dintre crimele inventate de acest blestemat Daniel Ortega, el este cel care a ucis poporul”, a declarat pentru AFP Carla Areas. o femeie de circa 40 de ani venită la protest cu copiii.

Opozanţii au mărşăluit 7 km pe străzile din Managua, agitând fotografii ale deţinuţilor şi drapele nicaraguane, într-un concert de fluiere şi tamburine.

Nicaraguanii ieşiţi în stradă au sfidat o lege, adoptată în iulie la cerea guvernului, care califică drept act „terorist” participarea la o manifestaţie, o infracţiune pasibilă de o pedeapsă care poate ajunge până la 20 de ani de închisoare.

„Oamenii ies în stradă ştiind că avem un pistol la tâmplă, că în orice moment ne vor prinde şi ne vor acuza că suntem terorişti”, a explicat un manifestant pe care îl cheamă Nestor. El susţine că, în faţa „unei nedreptăţi atât de mari”, oamenii au atins „limita” răbdării.

„Mulţi oameni au fost încarceraţi fără niciun motiv. Guvernul nu are niciun motiv să plaseze în detenţie civili a căror singură crimă este că îşi exprimă sentimentele”, a subliniat Tania Gonzalez, de 26 de ani.

În jur de 500 de nicaraguani au fost arestaţi şi încarceraţi pentru că au participat la manifestaţii şi 180 dintre ei sunt inculpaţi pentru terorism şi alte infracţiuni, potrivit Centrului nicaraguan al drepturilor omului.

Citește și : Cineastul ucrainean Sentsov, aflat în greva foamei într-o închisoare din Rusia, „vrea şi speră să trăiască”

Opozanţii lui Daniel Ortega, de 72 de ani, aflat la putere de 11 ani, îl acuză de corupţie, nepotism şi de instaurarea unei dictaturi împreună cu soţia lui Rosario Murillo, care este vicepreşedinta ţării.

Manifestaţiile opoziţiei au început la 18 aprilie din cauza unei reforme a securităţii sociale – abandonată între timp – şi au devenit apoi mai dure şi s-au extins în întreaga ţară din cauza represiunii violente care s-a soldat cu peste 300 de morţi.