DISTRIBUIȚI
efe

Nicaragua a cerut ajutor Rusiei şi altor ţări pentru a combate un incendiu de proporţii care a mistuit între 3.858 şi 5.000 de hectare în ultimele şapte zile din rezervaţia Indio Maíz şi care până acum nu a putut fi controlat, se arată într-un comunicat difuzat marţi de preşedinţia ţării şi citat de EFE, potrivit agerpres.

În afară de Rusia, autorităţile nicaraguene au cerut ajutor altor ţări printre care Honduras, El Salvador, Mexic şi Panama, notează comunicatul. Până acum doar Mexicul a răspuns solicitării, cu un elicopter cisternă MI 17, care marţi a aruncat asupra zonei incendiate 13.200 galoane de apă, potrivit guvernului nicaraguan.


Citeşte şi: Trump: ‘Pregăteşte-te Rusia! Rachetele vor veni!’

Atât armata cât şi pompierii au insistat că ţara nu are nevoie de ajutor străin pentru a stinge acest incendiu, în combaterea căruia sunt deja implicaţi 1.200 de militari.

Însă incendiul declanşat în rezervaţia Indio Maíz este greu de controlat, deoarece singurul mod pentru a transporta apa în punctele afectate este pe calea aerului, notează autorităţile.

Flăcările se extind acum spre o zonă unde predomină un tip de palmier numit „yolillales”, foarte bogat în ulei, care facilitează propagarea şi menţinerea flăcărilor.

Cu o suprafaţă de 2.093 de kilometri pătraţi, rezervaţia Indio Maíz este adăpostul indigenilor Rama şi Kriol şi pentru o amplă varietate de animale reprezentativă pentru fauna din America Centrală, inclusiv specii ameninţate cu extincţia.

Citeşte şi: Şase oameni au murit după ce un elicopter s-a prăbuşit în Rusia