DISTRIBUIȚI

Israelul îşi va ‘intensifica’ atacurile împotriva Hamas, a avertizat marţi premierul Benjamin Netanyahu după moartea a două israeliene în urma unor tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza, enclava palestiniană aflată sub controlul acestei mişcări islamiste armate, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘Începând de ieri (luni), armata a întreprins sute de atacuri împotriva Hamas şi a Jihadului Islamic în Gaza (…) Şi ne vom intensifica şi mai mult puterea atacurilor’, a afirmat Netanyahu într-o înregistrare video difuzată de serviciile sale, în care a prevenit Hamas că ‘va lua o bătaie la care nu se aşteaptă’.


Citește și : Toți australienii trebuie să fie vaccinați până la sfârșitul anului

Declaraţiile şefului guvernului survin după ce două israeliene au fost ucise în oraşul Ashkelon, în sudul ţării, de rachete trase dinspre Fâşia Gaza.

‘Deplângem moartea a două israeliene şi vă cer să respectaţi instrucţiunile de securitate’, a mai spus Netanyahu, adresându-se concetăţenilor săi după o reuniune de securitate în sudul ţării.

Hamas a indicat că a lansat 137 de rachete în ‘cinci minute’ marţi după-amiază împotriva oraşului Ashkelon şi a celui vecin Ashdod, loviturile simultane vizând să dejoace scutul antirachetă israelian ‘Iron Dome’ (‘Domul de fier’).

De partea cealaltă, armata israeliană şi-a înmulţit loviturile aeriene împotriva poziţiilor prezumtive ale Hamas şi Jihadului Islamic în Fâşia Gaza, unde 26 de persoane, printre care şi copii, au fost ucise începând de luni seara, conform celui mai recent bilanţ al Ministerului local al Sănătăţii.

Citește și : Regina Elisabeta a II-a și-a reluat atribuțiile oficiale! A ținut discursul de deschidere a parlamentului britanic – VIDEO

‘Am eliminat comandanţi, am lovit multe ţinte importante şi am decis să atacăm mai puternic şi să creştem ritmul atacurilor’, a mai afirmat Netanyahu, în vreme ce comunitatea internaţională face apel la încetarea violenţelor.