DISTRIBUIȚI
Reuters

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a permis să se scurgă în presă o înregistrare video de la Conferinţa privind Orientul Mijlociu, ce s-a desfăşurat zilele trecute la Varşovia, pentru a arăta convergenţa de viziune între Israel şi ţările arabe faţă de Iran, a informat vineri mass-media israeliană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Înregistrarea video a fost făcută joi, aparent cu ajutorul unui telefon mobil în timpul unei discuţii al cărei conţinut nu trebuia să fie făcut public, la care au participat o serie de reprezentanţi ai ţărilor arabe.


Citește și: Congresul american aprobă bugetul și evită un nou shutdown

Nu se ştie în ce măsură această înregistrare video, de slabă calitate şi parţial editată, a fost realizată şi difuzată cu sau fără cunoştinţa participanţilor.

‘Noi am crescut auzind vorbindu-se că disputa dintre Palestina şi Israel este cea mai importantă problemă’, a afirmat şeful diplomaţiei din Bahrein, Khalid bin Ahmed Al Khalifa, în acest videoclip care poate fi vizionat pe site-ul cotidianului israelian Haaretz.

‘Dar, apoi, am văzut o problemă mai mare, mai nocivă, chiar cea mai nocivă din istoria modernă, emanând dinspre Republica Islamică’ Iran, a spus acesta.

În acelaşi video, ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir subliniază ameninţarea reprezentată de un Iran înarmat cu bomba atomică, denunţând activităţile balistice ale acestuia şi acuzând Teheranul de sprijinirea şi practicarea terorismului şi asasinarea de diplomaţi. El a cerut sancţiuni împotriva Iranului.

Joi, în timpul întâlnirii cu reprezentanţii presei israeliene care îl însoţeau la Varşovia, Netanyahu lăsase să se înţeleagă că serviciile sale dispun de înregistrarea acestei discuţii, care nu era destinată publicului larg, au relatat jurnaliştii.

Înregistrarea a fost postată discret joi pe pagina de Youtube a lui Netanyahu şi a fost retrasă imediat ce media au comunicat despre existenţa sa, potrivit presei.

Prezentarea acestei înregistrări pare să servească argumentării premierului Netanyahu, angajat într-o campanie fără încetare împotriva Iranului, a activităţilor nucleare şi balistice ale acestuia, precum şi a prezenţei şi influenţei sale în ţările vecine Israelului, începând cu Siria.

Distrugerea Israelului face parte din retorica istorică a regimului iranian, iar Israelul se consideră ţintă desemnată de un Iran înzestrat cu bomba atomică. Teheranul asigură că activităţile sale nucleare sunt pur civile.

Citește și: O delegație a Parlamentului European pleacă în Venezuela

Sprijinit în această privinţă de administraţia Trump, Benjamin Netanyahu promovează cu fervoare ideea că ceea ce el califică ameninţare iraniană creează o convergenţă a intereselor cu ţările arabe din regiune ostile Iranului. Subiectul Iranului a dominat conferinţa de miercuri şi joi de la Varşovia, consacrată oficial securităţii în Orientul Mijlociu, notează AFP.

Potrivit premierului israelian, această conferinţă a fost un moment ‘de cotitură istorică’ datorită viziunilor comune prezentate de Israel şi ţările arabe faţă de Iran.

În afară de Egipt şi Iordania, care au făcut pace cu Israelul, ţările arabe condiţionează tradiţional normalizarea relaţiilor cu Israelul de soluţionarea conflictului israeliano-palestinian.