DISTRIBUIȚI
CNN

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu preşedintele american Joe Biden despre atacul israelian care a distrus în Gaza imobilul care adăpostea sediul agenţiei de presă americane Associated Press (AP), potrivit unui comunicat al biroului său de presă, citat de AFP., scrie agerpres.   

Netanyahu a „subliniat în cadrul acestei convorbiri că Israelul face totul pentru a evita să lovească persoane neimplicate” în conflict, informează comunicatul, insistând asupra faptului că evacuarea persoanelor din imobilul „în care se aflau ţinte teroriste” a fost organizată înainte de raid.


Citește și : Statele Unite depun eforturi pentru încetarea confruntărilor dintre Israel şi Hamas

„Noi le-am spus direct israelienilor că garantarea securităţii jurnaliştilor şi a media independente este o responsabilitate de importanţă capitală”, afirmase prin Twitter mai devreme Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a executivului american.

Jurnalişti de la AFP au văzut în jurul orei locale 15:000 turnul cu 13 etaje, în care îşi avea sediul de asemenea şi filiala locală a canalului de televiziune qatariot Al-Jazeera, purlverizându-se sub loviturile mai multor rachete.

„Suntem şocaţi şi oripilaţi de faptul că armata israeliană ţinteşte şi distruge imobilul în care se afla biroul AP şi altor media din Gaza”, a afirmat într-un comunicat patronul agenţiei Associated Press, Gary Pruitt.

Citește și : Peste 2.000 de rachete, lansate din Fâşia Gaza

„Ei cunoşteau de mult timp amplasamentul biroului nostru şi ştiau că acolo se află jurnalişti. Am fost avertizaţi că imobilul va fi lovit”, a adăugat el.

Armata israeliană a afirmat că echipamente ale „serviciilor militare de informaţii” ale Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere în enclavă, se aflau în imobilul vizat.