DISTRIBUIȚI
Debka

Premierul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netanyahu, a discutat luni, prin telefon, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, despre teme regionale şi despre măsuri de coordonare la nivel bilateral în Orientul Mijlociu, informează mediafax.

„Premierul Benjamin Netanyahu a vorbit prin telefon cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, despre chestiuni regionale şi despre coordonarea continuă între Israel şi Rusia în contextul evoluţiilor regionale în materie de securitate”, a anunţat Guvernul israelian, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.


Citește și : Moussa Faki Mahmat, reales preşedinte al Comisiei Uniunii Africane

„Am discutat despre cooperarea actuală în domeniul securităţii”, a declarat Benjamin Netanyahu, conform site-ului Ynetnews.com.

La rândul său, ministrul israelian de Externe, Gabi Ashkenazi, a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, subliniind că Rusia joacă un rol esenţial pentru a opri avansarea programului nuclear iranian.

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a afirmat că Teheranul a luat „decizia finală şi ireversibilă” de a reveni la respectarea în totalitate a Acordului nuclear semnat în 2015 cu marile puteri doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile. Însă preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat că sancţiunile vor fi eliminate doar dacă Iranul va reveni la respectarea în totalitate a Acordului atomic. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Statele Unite vor să revină în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Citește și : Iordania redeschide gradual şcolile

Rusia oferă susţinere Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul din Siria cu grupuri insurgente şi teroriste. Israelul efectuează frecvent raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate organizaţiei şiite libaneze Hezbollah.

În ultimele săptămâni, tensiunile la frontiera dintre Israel şi Liban s-au amplificat.