DISTRIBUIȚI

Sandro Castro, unul dintre nepoţii fostului lider cubanez Fidel Castro, decedat în 2016, şi-a cerut joi ”scuze sincere” pentru o înregistrare video în care se lăuda cu un Mercedes-Benz la volanul căruia se afla, relatează EFE, potrivit agerpres., care menţionează că înregistrarea video a produs o polemică uriaşă în Cuba, într-un moment de criză economică gravă şi de penurie alimentară.

Castro, în vârstă de 29 de ani, proprietarul unui club de noapte în Havana, a intrat în această săptămână în centrul atenţiei după ce înregistrarea video de 25 de secunde în care tânărul conduce cu viteză automobilul de lux pe o şosea din Cuba a fost distribuită masiv pe reţelele sociale.


Vezi şi: Copil ÎNGHIŢIT de un crocodil uriaş – VIDEO

”Noi suntem oameni simpli, dar uneori trebuie să scoatem aceste jucărioare pe care le avem acasă”, se aude spunând Castro, alături de care apare o tânără. Apoi, Sandro Castro îşi încurajează amica să urmărească vitezometrul, care indică o viteză de 140 de kilometri la oră, şi se laudă că maşina ”înghite” autostrada. În Cuba, limita maximă de viteză pe autostradă este de 100 de kilometri pe oră, din cauza stării proaste a şoselelor.

Internauţii au reacţionat imediat şi l-au acuzat că se bucură de privilegii într-un moment extrem de dur pentru familiile cubaneze, dat fiind că în întreaga ţară lipsesc alimentele şi produsele de bază.

Nepotul lui Fidel Castro şi-a cerut scuze joi într-un alt video postat pe reţeaua socială Instagram, în care a susţinut că automobilul nu-i aparţine, ci că este proprietatea unui cunoscut care i l-a dat cu împrumut, ”dat fiind că mie îmi place să testez automobile”, a explicat el.

Statul deţine monopolul importului de automobile şi aplică o taxă la vânzare de până la 800%, şi de aceea a avea maşină nouă în Cuba este un lux pe care prea puţini şi-l pot permite.

”Când am vorbit despre jucăriile pe care le am acasă am zis-o în glumă pentru că de fapt maşina nu-i a mea”, a spus Sandro Castro, care a adăugat că niciodată nu a dorit să facă publică înregistrarea video, distribuind-o doar pe WhatsApp pentru ”contactele apropiate şi de încredere”.

Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

Tânărul şi-a cerut scuze ”cubanezilor dinăuntrul şi dinafara Cubei, apropiaţilor, rudelor şi tuturor celor care se simt ofensaţi”.

Sandro Castro Arteaga este fiul lui Alexis Castro Soto del Valle, cel mai mare dintre cei cinci copii ai lui Fidel Castro cu Dalia Soto del Valle.