DISTRIBUIȚI
Financial Times

Regatul Unit continuă să spere că poate fi încheiat un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, dar încă sunt divergenţe în chestiunile esenţiale, a declarat luni un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson, potrivit Reuters şi agerpres.

”Rămânem încrezători asupra obţinerii unui acord (…) Un ‘no deal” este un rezultat posibil (…) Dar am spus clar că vom continua să lucrăm pentru a ajunge la un acord comercial de liber schimb”, a declarat acesta în faţa presei, reafirmând că pescuitul şi garanţiile privind concurenţa sunt în continuare principalele subiecte divergente.


Citește și: Un bărbat a fost ucis de poliție după ce a tras cu arma în fața unei biserici din New York (VIDEO)

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că negocierile cu Londra au intrat ”în ultima linie dreaptă, care este crucială”. ”Dorim reguli ale jocului echitabile, nu doar de la început, ci şi pe termen lung”, a reamintit ea, potrivit AFP.

Negociatorul-şef european Michel Barnier a vorbit luni despre unele progrese în special pe tema stabilirii unor reguli de concurenţă echitabile, nu însă şi la capitolul pescuitului, un subiect crucial pentru unele state membre interesate de menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice. Un alt subiect divergent este cel al soluţionării diferendelor în cadrul viitorului acord.

Citește și: NAUFRAGIU pe coasta Venezuelei (FOTO)! Cel puțin 11 oameni și-au pierdut viața

Negocierile continuă, dar ele se desfăşoară sub presiunea timpului, pentru că de la 1 ianuarie încetează perioada de tranziţie post-Brexit. Fără acest acord, relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi reglementate de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Va fi însă nevoie de unele înţelegeri sectoriale între Bruxelles şi Londra pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este sectorul transporturilor, pentru acesta Comisia Europeană anunţând săptămâna trecută planuri de contingenţă aplicabile în caz de ”no deal”.