DISTRIBUIȚI
Osservatorio Fasano

Organizaţii caritabile frauduloase, având legături cu mafia ‘Ndrangheta, au sustras milioane de euro din fonduri publice prin câştigarea de licitaţii pentru servicii pentru migranţi, a anunţat marţi poliţia fiscală din Italia, relatează DPA, potrivit agerpres.

Guardia di Finanza a precizat într-un comunicat că 11 persoane au fost reţinute. Una a fost plasată în arest, alte cinci – în arest la domiciliu, iar altor cinci li s-a interzis să părăsească oraşul de reşedinţă.


Citește și: SUA ‘nu vor permite niciodată Iranului să dezvolte arme nucleare’

Între 2014 şi 2018, cinci organizaţii caritabile au câştigat contracte pentru acordarea de sprijin migranţilor în provinciile Lodi, Parma şi Pavia, în valoare de circa 7,5 milioane de euro, a menţionat poliţia.

Din această sumă, suspecţii – care sunt acuzaţi de fraudă şi de spălare de bani – au sustras circa 4,5 milioane de euro „în scopuri personale”, a mai transmis Guardia di Finanza.

De asemenea, ‘Ndrangheta a folosit organizaţii caritabile pentru a-şi scoate din închisoare unii membri, aceştia fiind înregistraţi ca angajaţi în astfel de asociaţii.

În Italia nu este neobişnuit ca unor condamnaţi să li se permită să îşi ispăşească pedepsele în afara închisorii dacă fac muncă în folosul comunităţii sau găsesc o altă formă de angajare utilă din punct de vedere social.

Citește și: Rebelii yemeniți au atacat un aeroport din Arabia Saudită. Nouă civili au fost răniți!

Ministrul de interne Matteo Salvini, de extremă-dreapta, care vrea să reducă migraţia şi acuză de mult timp organizaţiile caritabile că profită de sistemul de primire a migranţilor, a salutat operaţiunea poliţiei.

„Mai puţine sosiri (de migranţi) şi mai puţini bani pentru profesioniştii în primirea (migranţilor): în acest fel vom economisi bani, vom apăra Italia şi vom investi în angajarea mai multor poliţişti. Petrecerea s-a terminat”, a scris Salvini pe Twitter.