DISTRIBUIȚI

Nave de război ruseşti şi chineze au efectuat prima lor misiune de patrulare comună în partea de vest a Oceanului Pacific în perioada 17-23 octombrie, a anunţat Ministerul Apărării rus sâmbătă într-un comunicat, citat de Reuters, potrivit agerpres.  

Moscova şi Beijingul, care au organizat exerciţii de cooperare navală în Marea Japoniei la începutul lunii octombrie, au cultivat legături militare şi diplomatice apropiate în ultimii ani într-un moment în care relaţiile lor cu Occidentul s-au deteriorat.


Citește și : Curtea Supremă a SUA va examina la 1 noiembrie legea avortului în Texas

Manevrele navale au fost urmărite atent de Japonia care a declarat la începutul acestei săptămâni că un grup de 10 nave din
China şi Rusia au navigat prin Strâmtoarea Tsugaru ce separă principala insulă a Japoniei şi insula sa nordică Hokkaido.

„Grupul de nave a trecut prin Strâmtoarea Tsugaru pentru prima dată ca parte a patrulei”, a declarat Ministerul Apărării rus în comunicat. Strâmtoarea este considerată parte din apele internaţionale.

Potrivit ministerului, printre „sarcinile patrulelor” a fost „menţinerea păcii şi stabilităţii în regiunea Asia-Pacific”.

Citește și : Luxemburg permite cultivarea la scară redusă şi pentru uz personal