DISTRIBUIȚI

Nava de salvare Ocean Viking a recuperat marţi 236 de persoane, care încercau să ajungă în Europa după ce plecaseră din Libia la bordul a două ambarcaţiuni pneumatice supraaglomerate, a anunţat ONG-ul SOS Méditerranée într-un comunicat, transmite AFP, potrivit agerpres

Migranţii se aflau în apele internaţionale, la 32 mile nautice (51 km) distanţă de Zawiya, oraş din vestul Libiei, precizează SOS Méditerranée, cu sediul la Marsilia, în sudul Franţei.


Citește și : Arabia Saudită a distrus o navă-capcană în Marea Roşie

‘Mai mulţi dintre cei salvaţi erau slăbiţi, deshidrataţi, iar femeile suferă de arsuri uşoare datorate carburantului şi au inhalat gaze’.

Migranţii sunt de 15 naţionalităţi diferite şi ‘ceea ce este frapant este că sunt foarte mulţi minori, dintre care 114 neînsoţiţi’, a declarat pentru France Presse Frédéric Penard, director de operaţiuni al SOS Méditerranée.

Operaţiunea de salvare s-a desfăşurat ‘încă o dată fără coordonare’ şi a durat circa trei ore.

Ea a intervenit la doar câteva zile după ce echipe ale SOS Méditerranée au reperat în largul Libiei cel puţin zece cadavre în apropierea unei bărci gonflabile răsturnate care transmisese semnale că se află în primejdie. Se crede că în naufragiu au murit 130 de persoane.

‘Un episod dramatic pentru echipajul de pe Ocean Viking şi traumatizant pentru că, odată în plus, coordonarea salvării nu s-a făcut aşa cum ar fi trebuit’, a spus Penard.

Citește și : Mii de oameni protestează în capitala Ciadului împotriva Franței și guvernului de tranziție susținut de Paris

În prezent, nava SOS Méditerranée este singura în această zonă în care migranţi încearcă zilnic traversarea cu ambarcaţiuni precare foarte periculoase.

Cel puţin 453 de migranţi şi-au găsit sfârşitul în acest an în tentativa de a ajunge în Europa pe mare, confirm datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM).