DISTRIBUIȚI
dpa

Misiunea franceză trimisă în Spania pentru a-i audia pe migranţii de pe nava Aquarius care doresc să ceară azil în Franţa a debutat miercuri, a anunţat Oficiul francez pentru protecţia refugiaţilor şi apatrizilor (Ofpra), informează AFP, potrivit agerpres.

„Am început astăzi interviurile la faţa locului”, a afirmat Pascal Brice, directorul general al Ofpra, care s-a deplasat luni în portul spaniol Valencia pentru a organiza această misiune.


Citește și : Un lider AfD ‘îi dă peste nas’ lui Merkel: ‘Trump este mai bine informat ca ea!’

Franţa a propus săptămâna trecută audierea celor care, dintre cele 630 de persoane debarcate duminică, după o săptămână de derivă pe Marea Mediteraneană, ar putea obţine statutul de refugiat şi ar dori să vină pe teritoriul francez.

Luni, guvernul spaniol a anunţat că „aproape jumătate dintre migranţi şi-au exprimat dorinţa de a cere azil în Franţa”.

Misiunea, care ar urma „să ajungă progresiv la zece ofiţeri de protecţie”, urmează să audieze fiecare dintre aceste persoane în cadrul unor interviuri, a declarat Brice, precizând că are „ca obiectiv să încheie interviurile în următoarele zece zile”.

Citește și : Reacţia premierului britanic la situaţia copiilor de migranţi din SUA: ‘Profund şocantă’

Dosarele vor fi apoi examinate de la caz la caz şi solicitanţii care vor obţine azil vor putea veni în Franţa, unde vor primi rapid un titlu de protecţie.

Migranţii prezenţi pe navă sunt de 26 de naţionalităţi, în mare majoritate africani, Sudanul, Nigeria, Eritreea şi Sudanul de Sud având cei mai mulţi reprezentanţi, potrivit guvernului spaniol.