DISTRIBUIȚI
SOS Mediteranee

Guvernul maltez a anunţat marţi că va autoriza debarcarea pe teritoriul Maltei a celor 58 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană de nava umanitară Aquarius şi că ei vor fi reorientaţi imediat spre alte ţări, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Cei 58 de migranţi aflaţi pe Aquarius vor fi transbordaţi pe o navă malteză în apele internaţionale şi apoi vor fi conduşi în Malta”, a scris pe Twitter premierul maltez Joseph Muscat.


Citește și : Erdogan va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în octombrie

Un purtător de cuvânt al executivului maltez a declarat că migranţii care vor debarca în Malta vor fi ‘imediat transferaţi în alte patru ţări europene’, fără a preciza însă numele acestora.

Ministerul portughez de Interne a anunţat că Portugalia, Franţa şi Spania au convenit să preia din migranţii de pe aceea navă, încă nefiind cunoscut care este cea de-a patra ţară.

Conform guvernului de la La Valletta, de îndată ce migranţii vor fi transbordaţi pe un vas maltez, nava Aquarius îşi va continua călătoria spre Marsilia (sudul Franţei) ‘pentru reglementarea situaţiei sale, dat fiind că pavilionul ei a fost retras’.

Potrivit organizaţiilor neguvernamentale SOS Méditerranée şi ‘Medici Fără Frontiere’, Panama a retras pavilionul său de pe nava Aquarius în urma presiunilor exercitate de Italia.

Citește și : SUA au impus sancțiuni soției președintelui Maduro și altor oficiali din Venezuela

Guvernul francez a sugerat marţi ca Aquarius să-i debarce pe cei 58 de migranţi în Malta şi nu la Marsilia (sudul Franţei), aşa cum a cerut aprobarea nava, potrivit unei surse a preşedinţiei franceze. Nava, închiriată de ONG-ul SOS Méditerranée, navighează pentru a salva migranţi care încearcă să ajungă clandestin în Europa.