DISTRIBUIȚI
ansa

Justiţia italiană a deschis o anchetă contra ministrului italian de interne, Matteo Salvini, pentru „sechestrare de persoane, arestări ilegale şi abuz de putere” în dosarul migranţilor reţinuţi la bordul navei Diciotti, au anunţat sâmbătă media italiene, relatează AFP, potrivit agerpres.

Şeful său de cabinet este vizat de aceeaşi anchetă care a fost declanşată de parchetul din Agrigento, în Sicilia, dar care va fi derulată de un „tribunal pentru miniştri” din Palermo, reşedinţa acestei insule din sudul ţării, potrivit surselor.


Citește și : Egipt: Patru jihadişti ucişi în atacul asupra unui post de poliţie în peninsula Sinai

Decizia a intervenit la finalul audierii a doi înalţi responsabili din Ministerul de Interne, condusă sâmbătă la Roma de procurorul parchetului din Agrigento, Luigi Patronaggio, care a deschis primul ancheta asupra afacerii în cauză, căutând să înţeleagă lanţul de comandă şi să afle cine a dat ordinul de a interzice debarcarea migranţilor.

Decizia justiţiei nu a afectat dorinţa lui Matteo Salvini, şeful Ligii (extremă dreaptă), de a-şi continua lupta împotriva imigraţiei.

„Ei (magistraţii) mă pot aresta pe mine, dar nu şi voinţa a 60 de milioane de italieni”, care majoritar par favorabili politici sale, a spus el în cursul unei reuniuni politice în nordul Italiei.

Citește și : Preşedintele Erdogan face apel la unitate și solidaritate în faţa atacurilor asupra „independenţei economice” a Turciei