DISTRIBUIȚI
afp/mti

Două noi cadavre au fost găsite miercuri în Dunăre după naufragiul, pe 29 mai, la Budapesta, a unei ambarcaţiuni de agrement care transporta turişti sud-coreeni, însă 15 persoane sunt în continuare date dispărute, au anunţat autorităţile ungare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cadavrul unui bărbat a fost recuperat printr-o deschizătură a epavei „Sirena”, în timp ce un alt trup neînsufleţit a fost descoperit la circa 80 km în aval de capitala ungară, a precizat poliţia. Amândoi au fost identificaţi ca fiind sud-coreeni.


Citește și : Autorităţile naţionale trebuie să ţină seama de dispoziţiile Cartei drepturilor fundamentale a UE (raport CE)

„Sirena”, o ambarcaţiune de 26 de metri lungime care transporta 33 de sud-coreeni şi doi membri ai echipajului ungari, s-a scufundat în şapte secunde pe 29 mai după o coliziune cu o navă de croazieră de 135 de metri. Au existat numai şapte supravieţuitori.

Scafandri ungari şi sud-coreeni special trimişi la faţa locului încearcă să recupereze cadavrele aflate încă la bordul epavei, care se află la peste 7 metri adâncime, la nivelul Podului Margareta, din centrul capitalei ungare.

Curenţii puternici din Dunăre fac totuşi ca operaţiunile de scufundare să fie foarte periculoase, salvatorii excluzând să pătrundă în acest stadiu în epavă din cauza riscurilor.

O macara plutitoare suficient de puternică pentru a ridica epava a ajuns miercuri la Budapesta, dar va trebui să rămână pe loc în nordul capitalei până când descreşterea fluviului va permite deplasarea ei până la locul naufragiului. Dispozitivul ar putea fi operaţional la începutul săptămânii viitoare, potrivit experţilor.

Printre cei 15 dispăruţi se află o fetiţă de şase ani şi cei doi membri ai echipajului din Ungaria, notează AFP.

Citește și : Întâlnire fulger Trump-Merkel la Portsmouth – Cei doi lideri au discutat despre situaţia din Libia şi cea din Africa Occidentală