DISTRIBUIȚI
Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat marţi sprijinul în domeniul militar şi cel al securităţii pentru Libia, relatează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Stoltenberg s-a exprimat în cadrul unei întâlniri la sediul NATO din Bruxelles cu premierul libian Fayez Serraj, susţinut de ONU. Cei doi oficiali au discutat despre evoluţiile politice şi din domeniul securităţii din Libia.


Citeşte şi: Trump îl ironizează pe Macron pentru că a cedat în faţa ‘vestelor galbene’

Potrivit unui comunicat difuzat de biroul de presă al premierului libian, Stoltenberg a afirmat că NATO sprijină eforturile întreprinse de către emisarul ONU pentru Libia Ghassan Salame pentru a se ajunge la o soluţie la criza libiană.

”Premierul (libian) a subliniat importanţa coordonării şi a cooperării în domeniul militar şi cel al securităţii între Libia şi NATO” în ce priveşte ”securitatea frontierelor şi lupta împotriva terorismului”, se afirmă în comunicat.

Citeşte şi: Cutremur extrem de puternic în Noua Caledonie. Autorităţile au evacuat zonele de coastă

Serviciile de securitate libiene se străduiesc să instruiască şi să-şi echipeze personalul în contextul unor tulburări ce durează de ani de zile în ţară.