DISTRIBUIȚI
Sputnik Brasil

Alianţa Nord-Atlantică a lansat primul program de instruire în afara ţării pentru soldaţii afgani, la scurt timp după încheierea misiunii sale de antrenare a armatei afgane pe teritoriul Afganistanului, relatează joi DPA, potrivit agerpres.

Membri ai forţelor speciale afgane au fost transportaţi miercuri cu un avion în Turcia pentru un curs de instruire, potrivit unor informaţii provenind de la Ankara. Acest curs se presupune că prefaţează programele regulate de antrenament ce vor fi derulate de NATO în afara Afganistanului.


Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Un purtător de cuvânt al NATO de la sediul organizaţiei din Bruxelles a confirmat pentru DPA lansarea cursului de instruire, dar nu a precizat locul unde se va desfăşura acest program de formare şi nu a oferit alte detalii din motive de securitate.

‘Pe lângă continuarea finanţării şi a prezenţei diplomatice, sprijinul în continuare al NATO pentru Afganistan cuprinde instruire în afara ţării pentru forţele speciale afgane. Aceasta pregătire a început acum’, a indicat purtătorul de cuvânt citat.

Continuarea sprijinului NATO pentru trupele guvernamentale afgane are la bază o decizie a şefilor de stat şi de guvern din cele 30 de ţări membre ale Alianţei.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

 

Aceştia au asigurat guvernul de la Kabul la summitul NATO din luna iunie că vor continua să ofere asistenţă Afganistanului chiar şi după încheierea misiunii militare.

‘Ne afirmăm angajamentul de a continua să sprijinim Afganistanul, poporul său şi instituţiile sale în ceea ce priveşte promovarea securităţii şi menţinerea câştigurilor cu greu obţinute în ultimii 20 de ani’, se afirmă în declaraţia finală a summitului NATO din iunie.