DISTRIBUIȚI
Jens Stoltenberg

Recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului este o decizie naţională, şi nu una adoptată de NATO, a transmis miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, refuzând să facă speculaţii în legătură cu anunţul asupra acestei chestiuni pe care ar urma să îl facă preşedintele american Donald Trump, relatează dpa, potrivit agerpres.

„Statele sunt cele care iau decizii asupra unor astfel de chestiuni. Iar asta este o decizie a SUA”, a spus Stoltenberg.


Citeşte şi: Trump pune gaz pe foc în Orientul Mijlociu: ‘Va aduce haos în regiune!’

„NATO nu este parte a procesului de pace din Orientul Mijlociu, însă aliaţii din cadrul NATO sprijină ferm toate eforturile pentru găsirea unei soluţii negociate paşnic la conflictul din Orientul Mijlociu”, a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump ar urma să recunoască miercuri Ierusalimul drept capitală a Israelului, în sens contrar deceniilor de prudenţă americană în acest dosar şi în ciuda avertismentelor liderilor din regiune, care se tem de o izbucnire a violenţelor.

Liderul de la Casa Albă va ordona totodată pregătirea transferului Ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim. El nu va fixa totuşi calendarul acestei mutări care ar urma să dureze ani, dată fiind necesitatea de a găsi un amplasament, de a finanţa şi a construi un nou sediu.