DISTRIBUIȚI
NASA

După mai multe amânări, NASA a lansat cu succes sâmbătă un satelit meteorologic de nouă generaţie care va permite net ameliorarea prognozei vremii şi o mai bună observare a mediului, relatează agerpres .

Satelitul Joint Polar Satellite System-1 (JPSS), un proiect comun al NASA cu National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), a fost lansat cum era prevăzut la 01:47 locală (09:47 GMT) de la baza aeriană Vandenberg din California.


JPSS, primul din seria prevăzută de patru sateliţi de nouă generaţie, este rezultatul unor progrese tehnologice şi ştiinţifice importante, potrivit NOAA.

Citește și : Antonio Ledezma, lider al opoziţiei venezuelene, s-a refugiat în Spania împreună cu familia

Satelitul va permite reducerea la trei până la şapte zile marja previziunilor meteorologice fiabile.

Odată plasat pe orbită la 824 kilometri altitudine, cele cinci instrumente vor realiza observaţii cu un grad de definiţie fără precedent în atmosferă, pe continent şi în oceane.

Aceste instrumente vor putea acoperi întreaga suprafaţă a globului de două ori pe zi.

Datele culese vor fi apoi integrate în modele de prognoză meteo în timp real.

Observaţiile realizate de satelit vor ajuta şi la o mai bună prognoză a evenimentelor meteo majore, precum uraganele, fapt ce va permite o pregătire din timp a populaţiei, potrivit NOAA.