DISTRIBUIȚI
abcnews.go.com

Democrata Nancy Pelosi a fost realeasă duminică cu un scor restrâns în funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în cadrul primei sesiuni de lucru a celui de-al 117-lea Congres al SUA, informează AFP, potrivit agerpres.

La 80 de ani, Nancy Pelosi este o tacticiană abilă, principalul adversar al preşedintelui Donald Trump în a doua parte a mandatului său. Ea a fost realeasă în această funcţie pentru următorii doi ani, în pofida reticenţei unor voci din aripa stângă a Partidului Democrat.


Citește și : Talibanii afgani nu sunt pregătiţi pentru încetarea focului (negociator)

Aleasa din California a obţinut 216 voturi în timp ce rivalul său republican Kevin McCarthy a obţinut 209. Toţi republicanii prezenţi au votat pentru aceasta din urmă, în timp ce cinci aleşi democraţi nu şi-au dat votul pentru Nancy Pelosi.

Nancy Pelosi va prelua o majoritate democrată în Camera Reprezentanţilor,care s-a diminuat după alegerile din noiembrie cu 11 mandate.

Cele 435 de locuri ale reprezentanţilor aleşi în camera inferioară a Congresului american au fost reînnoite în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale organizate pe 3 noiembrie.

Majoritatea în Senat depinde momentan de două alegeri parţiale în statul Georgia, care vor decide echilibrul de putere la Washington pentru începutul mandatului lui Joe Biden, care va prelua funcţia de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie.

Citește și : Atentat sinucigaş în Somalia: patru morţi, între care doi cetăţeni turci

Acesta va fi al patrulea mandat obţinut de Nancy Pelosi la şefia Camerei Reprezentanţilor, unde s-a mai aflat între 2007 şi 2010. A fost prima femeie din istoria americană care a preluat acest post crucial. Ulterior, a obţinut funcţia de preşedinte a Camerei Reprezentanţilor în ianuarie 2019, după alegerile de la jumătatea de mandat.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor este a treia persoană ca importanţă în stat după preşedinte şi vicepreşedinte.