DISTRIBUIȚI
dw

Austriacul Max Hollein a fost numit noul director executiv al Muzeului Metropolitan din New York (MET), în locul lui Thomas Campbell, care a renunţat la post în februarie, a informat instituţia citată marţi de EFE, conform agerpres.

Hollein a devenit astfel cel de-al 10-lea director al MET, a informat marţi muzeul pe contul său de Twitter.


Expertul, născut la Viena în 1969, a ocupat din 2016 postul de director executiv al Muzeului de Belle Arte din San Francisco, care include de asemenea Muzeul Young, Golden Gate Park, Legiunea de Onoare şi parcul Lincoln.

De profesie istoric de artă, Hollein a condus simultan între 2006 şi 2016 trei instituţii importante din Frankfurt – Schirn Kunsthalle, Liebieghaus Skulpturensammlung şi Städel Museum.

Ziarul The New York Times îl descrie pe Hollein ca pe un expert al antichităţilor dar şi al artei moderne şi un împătimit al jocului video Minecraft, considerându-l un lider care reuneşte arta cu tehnologia şi care îşi va prelua postul în fruntea MET vara aceasta, într-un moment în care muzeul încearcă să atragă noi fonduri şi vizitatori.

Predecesorul său, Thomas Campbell, a renunţat la post la 28 februarie 2017, după opt ani de mandat şi după ce s-a confruntat cu critici aspre din partea consilierilor şi angajaţilor centrului privind capacitatea sa de conducere şi de gestionare economică.

MET a fost nevoit în acea perioadă să recurgă la concedieri de personal şi la suspendarea construcţiei unei noi aripi dedicate artei moderne şi contemporane, care ar fi costat 600 de milioane de dolari şi ar fi marcat celebrarea a 150 de ani de existenţă ai muzeului, care se împlinesc în 2020.