DISTRIBUIȚI
Time

Wilbur Ross, secretarul american al Comerțului, afirmă că „nu înțelege de ce” angajații federali din SUA, care din cauza impasului bugetar nu și-au mai primit salariile de peste o lună, nu se împrumută de la bănci, potrivit postului CNBC, transmite şi mediafax.

Întrebat într-un interviu la CNBC despre relatările potrivit cărora mulți angajați federali sunt nevoiți să meargă la cantine sociale, Ross, care are o avere de câteva miliarde de dolari, a răspuns: „Chiar nu prea înțeleg de ce, pentru că așa cum am menționat mai înainte, obligațiile pe care și le-ar asuma, cum ar fi împrumuturi de la o bancă sau de la o uniune de credit, sunt efectiv garantate federal, astfel că cele 30 de zile cât nu sunt plătiți nu reprezintă un motiv real pentru care nu ar trebui să poată obține împrumuturi pentru a contracara asta”.


Citeşte şi: Canada găzduieşte Grupul de la Lima privind situaţia din Venezuela

„Așa că nu există o scuză bună pentru o criză a lichidităților”, adăugat oficialul, completând: „Este adevărat că oamenii vor trebui să plătească un pic de dobândă”.

Oficialul menționând că unele instituții financiare oferă împrumuturi cu dobândă zero pentru angajații federali neplătiți de peste o lună.

Ulterior, în urma criticilor, Ross, care a cumpărat companii în pragul falimentului pe care le-a revigorat și apoi le-a vândut pe mai mulți bani unor investitori străini, a precizat pentru agenția Bloomberg că: „Suntem conștienți, extrem de conștienți, că există greutăți cu care se confruntă angajații”.

La rândul său, Trump a declarat despre afirmațiile lui Ross că „poate ar fi trebuit să spun asta într-un mod diferit”.

Citeşte şi: Washingtonul n-a reuşit să-l impună pe Juan Guaido la OSA

Comentariile lui Ross survin la puțin timp după ce Kevin Hassett, consilier economic la Casa Albă, a comparat blocajul bugetar cu o vacanță, afirmând că angajații au liber în această perioadă, fără să fie nevoiți să-și consume din zilele de concediu.

Activităţile a numeroase agenţii guvernamentale federale din Statele Unite sunt blocate de patru săptămâni din raţiuni bugetare, din cauza faptului că Donald Trump şi liderii Congresului nu au ajuns la un acord prin care să fie finanţată construirea unui zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic. Aproximativ 800.000 de angajaţi ai agenţiilor guvernamentale federale din Statele Unite sunt afectaţi direct de blocajul bugetar, neprimind salariile de 34 de zile.