DISTRIBUIȚI

Aproape un sfert din olandezii cu vârste între 18 şi 40 de ani consideră Holocaustul un mit sau o exagerare, arată un sondaj ale cărui rezultate au fost prezentate miercuri de o organizaţie pentru revendicările evreilor din Germania, potrivit agerpres.

Procentajul de 23% în categoria respectivă este cel mai ridicat din toate ţările studiate până în prezent, arată Conferinţa pentru Revendicări, fondată după al doilea război mondial, conform dpa.


Citește și : Armata ucraineană recunoaşte în cele din urmă că A PIERDUT Soledar

Sondajul bazat pe răspunsurile a 2000 de adulţi a fost publicat înaintea Zilei de Comemorare a Holocaustului, care va fi marcată vineri.

Mulţi dintre cei chestionaţi nu cunoşteau amploarea Holocaustului: 54% din întregul eşantion şi 59% din cei sub 40 de ani nu ştiau că au fost ucişi şase milioane de evrei. Circa 29% credeau că naziştii sunt răspunzători de moartea a două milioane de evrei, iar în rândul generaţiilor Y (aşa-numiţii „mileniali”) şi Z, mai tinere de 40 de ani, procentajul a fost chiar mai ridicat, de 37%.

Studiul din Olanda a demonstrat clar că tinerii adulţi nu cunosc realităţile istorice, a declarat Ruediger Mahlo, reprezentantul în Germania al Conferinţei pentru Revendicări. „Cunoştinţele despre Holocaust şi conştientizarea Holocaustului se erodează cu o rapiditate care ne-a şocat. Cele mai negre temeri ale noastre s-au dovedit justificate”, a spus el.

Citește și : Germania APROBĂ livrările de tancuri Leopard pentru Ucraina

Conferinţa a fost înfiinţată în 1951, ca o asociaţie a unor organizaţii evreieşti, pentru a se ocupa de revendicările supravieţuitorilor Holocaustului şi ale descendenţilor acestora; are sediul central la New York şi filiale în Frankfurt, Viena şi Tel Aviv.