DISTRIBUIȚI

Mulţi dintre ucrainenii predaţi Kievului de Moscova în cadrul unui schimb important de prizonieri de război au fost „torturaţi brutal” în captivitate, a declarat joi un înalt oficial ucrainean, relatează AFP, potrivit agerpres

„Mulţi dintre ei au fost torturaţi cu brutalitate”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Kirilo Budanov, şeful departamentului de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, fără a oferi detalii despre natura presupuselor acte de tortură.


Citește și :  Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma alunecărilor de teren în El Salvador

Potrivit acestuia, există şi „persoane a căror condiţie fizică este mai mult sau mai puţin normală în afară de subnutriţia cronică din cauza condiţiilor proaste de detenţie”.

Aceşti prizonieri au fost deţinuţi în mai multe unităţi din teritorii ucrainene ocupate de trupele ruse, precum şi în Rusia, a adăugat Budanov, care a participat la organizarea acestui schimb.

Potrivit ministrului de Interne Denis Monastirski, „absolut toţi” ucrainenii” predaţi au nevoie de reabilitare psihologică”.

Ucraina şi Rusia au efectuat miercuri cel mai mare schimb de prizonieri militari de la începutul invaziei ruse, la sfârşitul lunii februarie.

Citește și : Fostul premier italian Giuseppe Conte se opune furnizării de armament suplimentar Ucrainei

Kievul a recuperat zece cetăţeni străini şi 205 ucraineni, între care şefii apărării de la combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, simbol al rezistenţei la invazia rusă.

În schimb, Moscova a recuperat 55 de prizonieri, între care un fost deputat ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.