DISTRIBUIȚI
Culture.pl

Biroul procurorului general din Germania de Vest de după Al Doilea Război Mondial era dominat de avocaţi care fuseseră membri ai partidului nazist al lui Adolf Hitler, potrivit unui proiect de cercetare în derulare, relatează dpa, potrivit agerpres.

În 1953, la opt ani după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, 22 dintre cele 28 de persoane din stafful Bundesanwaltschaft (biroul procurorului general) erau foşti membri ai partidului nazist, a declarat marţi cercetătorul Christoph Safferling, la Karlsruhe.


Citește și: SUA ‘nu vor permite niciodată Iranului să dezvolte arme nucleare’

Cifrele provin dintr-un proiect de cercetare comandat de actualul procuror general Peter Frank şi care a început la sfârşitul lui 2017. Studiul complet va fi prezentat la sfârşitul anului.

Vorbind la un simpozion despre acea perioadă, Frank a subliniat semnificaţia proiectului, aparent o referire la creşterea sentimentului naţionalist de dreapta în Germania şi la violenţa extremistă motivată politic.

Studiul evidenţiază rolul lui Wolfgang Fraenkel, care a fost şef al biroului timp de câteva luni în 1962, deşi a fost implicat în transformarea unor pedepse cu închisoarea în condamnări la moarte în timpul perioadei naziste (1933-45).

Citește și: Rebelii yemeniți au atacat un aeroport din Arabia Saudită. Nouă civili au fost răniți!