DISTRIBUIȚI
Euronews

Kremlinul s-a declarat marţi gata să coopereze cu autorităţile britanice dacă acestea îi cer ajutorul pentru a ancheta cazul unui fost agent dublu internat în stare critică în Marea Britanie după ce ar fi fost expus la o substanţă necunoscută, informează Reuters, potrivit agerpres.

„Nimeni nu ne-a abordat cu o astfel de solicitare”, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov, întrebat de ziarişti dacă Londra a cerut ajutorul Moscovei în acest caz.


Citeşte şi: ‘Ochii din cer’ văd tot. Coreea de Nord şi-a reluat producţia de plutoniu

„Moscova este mereu deschisă pentru cooperare”, a subliniat Peskov.

Rugat să comenteze speculaţiile din media britanice în sensul că fostul spion ar fi fost otrăvit de Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a remarcat: „Nu le-a trebuit mult”, adăugând că este vorba de o „situaţie tragică şi dând asigurări că preşedinţia rusă nu are informaţii despre cele întâmplate.

„Nu avem informaţii despre care ar putea fi motivul (incidentului), ce făcea această persoană şi cu ce ar putea avea legătură”, a spus Peskov.

El a menţionat că nu ştie dacă agentul în cauză, Serghei Skripal, mai este oficial cetăţean al Rusiei.

Skripal, în vârstă de 66 de ani, fost colonel al serviciului de informaţii al armatei ruse GRU, a fost internat duminică „în stare critică” la Salisbury, la circa 140 km sud-vest de Londra, împreună cu o femeie de 33 de ani, după ce au fost găsiţi inconştienţi într-un centru comercial local. Poliţia din Wiltshire a anunţat că cei doi sunt trataţi „pentru expunere presupusă la o substanţă toxică”.

Mark Rowley, şeful serviciului antiterorist al poliţiei britanice, a afirmat că acesta contribuie la investigaţia menită să descopere ce s-a întâmplat cu Serghei Skripal.

Citeşte şi: Un deputat rus propune pedeapsa cu moartea pentru străinii care ‘se bagă’ în alegerile din Rusia

„Dacă va fi necesar, vom transfera această anchetă în reţeaua antiteroristă. Facem tot ce este de făcut, discutăm cu martorii, luăm mostre de la faţa locului, facem analize toxicologice şi toate acestea ne vor ajuta să găsim un răspuns. Nu pot spune mai multe în această etapă”, a declarat Rowley marţi pe BBC.


„Este un caz foarte neobişnuit şi este crucial să stabilim ce a provocat aceste îmbolnăviri cât mai repede posibil”, a adăugat acesta.

Potrivit BBC, Skripal, acuzat de spionaj în beneficiul Regatului Unit, a fost condamnat în 2006, în Rusia, la 13 ani de închisoare, dar a revenit în libertate în Anglia graţie unui schimb de prizonieri efectuat în 2010 între Moscova, pe de o parte, şi Londra şi Washington, de cealaltă parte. Bărbatul ar fi fost intoxicat cu fentanyl, un puternic opioid, potrivit cotidianului The Guardian.