DISTRIBUIȚI

O a doua rundă de negocieri între Moscova şi Kiev în vederea încheierii unui armistiţiu este aşteptată să aibă loc joi, la opt zile de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează dpa, potrivit agerpres.

Ambele părţi au convenit asupra regiunii Brest din vestul Republicii Belarus ca loc pentru negocieri, iar armata rusă plănuieşte crearea unui „coridor de securitate” pentru a permite trecerea delegaţiei ucrainene.


Citeşte şi: Putin avertiza încă de acum un an despre o luptă ‘TOŢI împotriva TUTUROR’ – Black News

Partea ucraineană a confirmat că s-a convenit asupra organizării unei noi runde de negocieri, însă fără a oferi alte detalii.

Între timp, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei i-a cerut Rusiei să declare armistiţiu în regiunile Harkiv şi Sumî, atacate puternic, pentru a le permite civililor să ajungă într-un loc sigur.

Primele negocieri care au avut loc luni la frontiera belaruso-ucraineană nu au adus rezultate tangibile.

Atacurile ruse au continuat să lovească Ucraina miercuri şi mai multe explozii au fost înregistrate la Kiev joi dimineaţa, declanşând sirenele aeriene.

Opt oameni, printre care doi copii, au fost ucişi într-un raid aerian în oraşul estic Izium de la lângă Harkov, au anunţat autorităţi locale, citate de Unimedia.

Citeşte şi: Putin şi-a pregătit ascunzătoarea! BUNCĂRUL antiatomic în care se presupune că şi-a ascuns familia – Black News

În al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Harkov, două rachete au lovit o clădire administrativă şi o catedrală, provocând pagube materiale. Nu există informaţii despre persoane rănite.

În Korosten, la nord de oraşul Jitomir, autorităţile au anunţat că doi oameni au murit în urma unei lovituri aeriene asupra unui punct de control, iar alţi cinci au fost răniţi.