DISTRIBUIȚI

Kremlinul a respins marţi criticile SUA privind zborurile militare ruse către Venezuela, informând că a fost nepotrivit şi greşit din partea Secretarului de Stat american Mike Pompeo să condamne acţiunile Moscovei, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Două bombardiere ruseşti TU-160 capabile să transporte arme nucleare au aterizat în Venezuela luni ca semn de susţinere faţă de guvernul de la Caracas.


Pompeo a criticat trimiterea avioanelor pe Twitter. „Venezuelenii şi ruşii ar trebui să vadă acest lucru ca pe ce este: două guverne corupte care irosesc fondurile publice şi suprimă libertatea în timp ce oamenii suferă”, a afirmat Pompeo.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat într-o teleconferinţă că afirmaţiile lui Pompeo sunt nediplomatice şi greşite. „Le considerăm ca fiind complet nepotrivite”, a declarat Peskov.