DISTRIBUIȚI

Kremlinul a dezminţit ‘categoric’ joi că Moscova s-ar afla la originea atacului cibernetic NotPetya din iunie 2017, care a început din Ucraina şi Rusia, înainte de a se răspândi în restul lumii, aşa cum acuză Marea Britanie, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Respingem categoric astfel de declaraţii. Le considerăm lipsite de probe şi nefondate. Nu este altceva decât continuarea unei campanii rusofobe’ dusă în unele ţări occidentale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Citeşte şi: 17 morţi în atacul din Florida. Cine este autorul masacrului – FOTO/VIDEO

Marea Britanie a atribuit joi Rusiei responsabilitatea pentru atacul cibernetic din iunie 2017, care a perturbat companii din întreaga Europă.

‘Guvernul britanic consideră că guvernul rus, în special armata rusă, sunt responsabili de atacul cibernetic distructiv NotPetya în iunie 2017’, a declarat secretarul de stat pentru afaceri externe britanic, Tariq Ahmad, într-un comunicat, citat de AFP.

În ianuarie, publicaţia The Washington Post informa – citând surse apropiate de serviciile secrete americane – că CIA consideră că virusul NotPetya, ar putea – „cu o mare probabilitate” – să fi fost creat în laboratoarele Direcţiei Generale de pe lângă Statul Major al armatei ruse (Serviciul de informaţii al armatei ruse GRU).