DISTRIBUIȚI
MagnaNews

Rusia nu a refuzat niciodată să discute cu SUA despre Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a declarat duminică ministrul apărării rus Serghei Şoigu, denunţând în acelaşi timp faptul că Statele Unite au căutat un pretext pentru a se retrage din Tratat pentru că prevăzuseră cu aproape un an înainte de acest demers alocarea unor fonduri în buget pentru dezvoltarea rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune, potrivit agenţiilor de presă RIA Novosti, TASS şi EFE, scrie agerpres.

„Nu am refuzat niciodată să dialogăm, am propus aceasta în întreaga perioadă care s-a scurs din februarie până în august. Suntem deschişi” discuţiilor, a spus Şoigu într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia-24, adăugând că Moscova a făcut publică racheta care generase controverse, dar americanii nu au venit la prezentarea ei.


Citește și : Netanyahu susţine că ‘nu este impresionat’ de ameninţările liderului Hezbollah

În faţa acuzaţiilor americanilor, Rusia a prezentat în ianuarie controversata sa rachetă de croazieră 9M729 (SSC-8, în clasificarea NATO), care – potrivit SUA – încalcă Tratatul INF, ceea ce autorităţile ruse neagă categoric.

Potrivit ministrului rus al apărării, dacă Statele Unite considerau că pactul ar trebui să includă şi alte ţări, acesta nu era un motiv pentru „a denunţa” acordul.

„Practic, cu opt luni înainte, deci, cu aproape un an înainte de luarea acestei decizii, în bugetul SUA au fost prevăzute fonduri pentru dezvoltarea unor astfel de rachete, fonduri aprobate, dedicate şi menite să finanţeze începerea dezvoltării unor astfel de rachete”, a remarcat Şoigu.

Cu toate acestea, Rusia este dispusă în continuare să aibă un dialog cu SUA cu privire la rachetele cu rază intermediară de acţiune, a afirmat ministrul rus al apărării, subliniind că Rusia nu îşi va instala rachetele în Europa, în Asia şi în regiunea Asia-Pacific până când Statele Unite nu o vor face.

Moscova va lua măsuri simetrice în legătură cu retragerea SUA din Tratatul INF doar dacă partea americană va începe să desfăşoare noi sisteme de rachete în Europa şi Asia, a insistat Serghei Şoigu, citat de Interfax.

„Până când nu vor apărea în Asia, în regiunea Asia-Pacific, nici noi nu le vom amplasa acolo”, a subliniat el, adăugând că Moscova lasă uşa deschisă dialogului.

Ani de zile, Washingtonul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea tratatului semnat în 1987 şi care interzicea celor două ţări să producă, să desfăşoare sau să testeze rachete cu raza scurtă de acţiune (500-1.000 de kilometri) şi cu rază medie (1.000-5.500 de kilometri).

Citește și : Bilanțul atacului comis la o nuntă la Kabul a ajuns la 63 de morți și 182 de răniți

Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat la 2 august retragerea oficială a SUA din Tratatul INF, atribuind exclusiv Rusiei responsabilitatea pentru „moartea tratatului” şi a invitat China să facă parte dintr-o „nouă eră a controlului armelor”.

În acelaşi timp, Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că Tratatul INF şi-a încetat existenţa la „iniţiativa” SUA, notează agenţiile de presă menţionate.