DISTRIBUIȚI
Sefa Karacan - Anadolu Agency

Capitala rusă a intrat luni într-o nouă etapă de relaxare a măsurilor, decretate în urmă cu două luni pentru a evita răspândirea noului coronavirusului, prin redeschiderea centrelor comerciale nealimentare şi permiterea deplasării libere a cetăţenilor, în pofida creşterii zilnice a numărului cazurilor de infectare a căror escaladare a început de săptămâna trecută, relatează AFP, potrivit agerpres.

După peste două luni de la închidere, numeroase magazine şi-au redeschis luni porţile iar parcurile capitalei sunt din nou accesibile locuitorilor Moscovei, obligaţi totuşi să poarte măşti în spaţiile închise. Cafenelele, restaurantele sau cinematografele rămân totuşi închise până la noi ordine.


Citește și: Fiica primarului din New York a fost ARESTATĂ în timpul protestelor

De la sfârşitul lunii martie, o izolare strictă a fost impusă capitalei ruse, epicentrul epidemiei de coronavirus în această ţară.

Cetăţenii nu puteau ieşi decât la cumpărături, pentru plimbarea animalelor de companie şi scoaterea gunoiului. Un sistem de avertizare electronică a fost instituit la jumătatea lunii aprilie pentru a face respectate măsurile.

Cu peste 9.000 cazuri de contagiere înregistrate duminică într-o singură zi, Rusia a depăşit pragul de 400.000 cazuri de COVID-19, însă rata deceselor se menţine până în prezent scăzută, cu 4.693 de decese.

Citește și: SUA au trimis în Brazilia două milioane de doze de hidroxiclorochină

Moscova înregistrează peste jumătate din cazurile de infectare, cu 180.791 cazuri şi 2.477 de morţi.

Numărul noilor cazuri diagnosticate a înregistrat o creştere de joia trecută şi s-a stabilizat duminică la  2.595.

Totuşi, primarul capitalei, Serghei Sobianin a anunţat miercurea trecută noile măsuri de relaxare începând cu 1 iunie, prin redeschiderea mai ales a centrelor comerciale şi a parcurilor.