DISTRIBUIȚI
afp

Rusia a invitat marţi Teheranul ‘să nu cedeze emoţiei’ şi să respecte ‘prevederile esenţiale’ ale acordului nuclear, în pofida presiunilor americane, apelul său intervenind la o zi după anunţul Republicii Islamice privind depăşirea limitei impuse asupra rezervelor de uraniu îmbogăţit, potrivit AFP, transmite și agerpres.

‘Lansăm un apel colegilor noştri iranieni la reţinere, să nu cedeze emoţiei şi să respecte prevederile esenţiale ale acordului’ semnat la Viena în 2015, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov.


Citește și: SUA ‘nu vor permite niciodată Iranului să dezvolte arme nucleare’

În acelaşi timp, şeful diplomaţiei ruse le-a cerut europenilor ‘să îşi îndeplinească promisiunile, obligaţiile şi să facă totul pentru ca mecanismul pe care l-au creat (pentru a permite companiilor europene să continue să lucreze cu Iranul în pofida sancţiunilor) să fie într-adevăr operaţional’.

‘Fără aceasta, va fi extrem de dificil de dus un dialog constructiv şi productiv privind salvarea acordului’, a apreciat Lavrov.

Rusia a declarat deja luni că ‘regretă’ depăşirea de către Teheran a limitei de 300 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit, solicitând în acelaşi timp ‘să nu se dramatizeze’ această primă încălcare a textului din 2015.

Moscova a denunţat ‘presiuni fără precedent’ la care este supus Iranul de către SUA după decizia preşedintelui Donald Trump de a retrage Statele Unite în mod unilateral din acordul nuclear în mai 2018.

Teheranul s-a angajat prin acest text să nu încerce să se doteze cu bomba atomică şi să accepte reducerea drastică a programului său nuclear în schimbul ridicării treptate a sancţiunilor internaţionale care asfixiau economia iraniană.

Citește și: Rebelii yemeniți au atacat un aeroport din Arabia Saudită. Nouă civili au fost răniți!

Dar reintroducerea sancţiunilor americane a avut ca efect izolarea aproape totală a Iranului de sistemul financiar internaţional şi l-au făcut să-şi piardă aproape toţi cumpărătorii de petrol.

La ora actuală, Teheranul ameninţă să încalce alte dispoziţii ale acordului dacă celelalte state care au rămas în acord (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) nu-l ajută la eludarea sancţiunilor SUA.