DISTRIBUIȚI
Anadolu Agency

Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că Ucraina a predat peste 50 de prizonieri de război  după discuţii, informează Reuters, potrivit agerpres

Sâmbătă mai devreme, Denis Puşilin, şeful regiunii Doneţk sprijinite de Moscova, una dintre cele patru regiuni ale Ucrainei pe care Rusia le-a proclamat unilateral drept teritoriu al său luna trecută, a declarat de asemenea că are loc un schimb de prizonieri cu Ucraina.


Citește și: Japonia ar putea achiziţiona rachete de croazieră americane Tomahawk

El a precizat că au fost schimbate 50 de persoane din fiecare parte