DISTRIBUIȚI
South China Morning Post

Moscheile din Egipt vor rămâne închise până când în ţară nu va mai fi înregistrat niciun caz de COVID-19, au declarat marţi autorităţile, cu două săptămâni înainte de începerea Ramadanului, luna postului musulman, informează DPA, scrie agerpres.

În mod tradiţional, moscheile devin neîncăpătoare în timpul celor cinci rugăciuni zilnice şi al rugăciunii de noapte, numite taraweeh, pe perioada Ramadanului, care va începe pe 23 aprilie.


Citește și : Trump a rămas fără purtător de cuvânt. Stephanie Grisham se întoarce în echipa Primei Doamne

Luna trecută, Egiptul a închis moscheile şi bisericile ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus, care a infectat până în prezent 1.322 de persoane şi a cauzat 85 de decese în această ţară.

Ministerul Awqaf, în a cărui responsabilitate intră moscheile din ţară, a precizat într-o declaraţie că „în contextul răspândirii coronavirusului la nivel global şi ca măsură de precauţie, toate activităţile congregaţionale vor fi suspendate în timpul Ramadanului”.

Citește și : Israelul introduce obligativitatea portului măştilor în public

Acesta a interzis mesele de Iftar din clădirile ministerului şi, de asemenea, forumurile religioase pe perioada Ramadanului.

Închiderea moscheilor va continua până când nu vor mai exista cazuri noi diagnosticate cu noul coronavirus, a adăugat Ministerul, care a interzis, de asemenea, mesele publice organizate în scop caritabil, o tradiţie de Ramadan, în cadrul eforturilor de a limita răspândirea coronavirusului.