DISTRIBUIȚI

Fostul preşedinte al Maldivelor, Mohamed Nasheed, grav rănit într-un atentat în urmă cu o săptămână, a fost transferat joi în Germania pentru tratament, a anunţat o sursă oficială, informează AFP, potrivit agerpres.

Fostul preşedinte şi în prezent preşedinte al parlamentului a fost grav rănit în explozia unei motociclete-capcană acţionată de la distanţă, joia trecută, în capitala Male.


Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

Nesheed, 53 de ani, a suferit 16 ore de intervenţii chirurgicale pentru a i se extrage din abdomen şi din membre schije de pe urma exploziei.

Sâmbăta trecută, medicii au anunţat că el nu se mai află la reanimare, însă rămâne la terapie intensivă. În cele din urmă, el a fost considerat transportabil joia aceasta şi o ambulanţă escortată de forţe de securitate l-a dus spre aeroport pentru o evacuare medicală în Germania.

Înainte de aceasta, el a fost fotografiat, în ţinută de spital, alături de membri ai echipei medicale care îl îngrijeşte, iar primul său tweet de după atentat a fost pentru a mulţumi „serviciilor de sănătate ale Maldivelor”. De asemenea, el a dat asigurări că este „în continuare la fel de angajat în favoarea unei guvern democrat”.

Poliţia a arestat săptămâna trecută trei persoane şi a declarat că atentatul are legătură cu extremismul religios.

Cei circa 340.000 de locuitori ai arhipelagului Maldive din Oceanul Indian sunt în marea lor majoritate musulmani şi această ţară a fost de mai multe ori ţinta extremismului islamic.

Citește și: Imagini greu de privit: Un arab a fost LINȘAT de evreii furioși!

Nasheed a devenit în 2008 primul preşedinte ales democratic, punând astfel capăt celor 30 de ani de preşedinţie a lui Maumoon Andil Gayoom, care conducea ţara cu o mână de fier.

Nasheed a fost forţat să-şi depună demisia în 2012 de o rebeliune a aparatului de securitate. El este cunoscut pe plan internaţional şi pentru angajamentul său în lupta împotriva încălzirii climatice, care ameninţă această naţiune compusă din aproape 1.200 de insule şi insuliţe.