DISTRIBUIȚI
Radio Chișinău

Uniunea Europeană a îndemnat marţi la „cea mai mare reţinere” în Venezuela, unde un grup de militari susţinători ai opozantului Juan Guaido s-au revoltat împotriva guvernului condus de preşedintele Nicolas Maduro, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Uniunea Europeană urmăreşte îndeaproape ultimele evenimente din Venezuela. Reafirmăm că nu poate fi decât o soluţie politică, paşnică şi democratică pentru a ieşi din crizele multiple cu care se confruntă ţara”, a declarat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, într-un comunicat.


Citește și : Brexit: Guvernul May doreşte să încheie discuţiile cu opoziţia laburistă săptămâna viitoare

„Uniunea Europeană respinge orice formă de violenţă şi îndeamnă la cea mai mare reţinere pentru evitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi escaladarea tensiunilor”, a adăugat ea. UE este „ferm alături de poporul venezuelan şi aspiraţiile sale democratice legitime”, a subliniat Federica Mogherini.

„Vom continua să depunem toate eforturile pentru revenirea la democraţie şi statul de drept, prin intermediul unor alegeri libere şi corecte, în spiritul Constituţiei venezuelene”, a mai afirmat şefa diplomaţiei europene.

Citește și : Venezuela: Un lider militar din tabăra Maduro a fost împuşcat în urma confruntărilor cu opoziția