DISTRIBUIȚI
Reuters

Naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi plecate din Libia este o „reamintire teribilă” a riscurilor acestei traversări şi pune în alertă UE să se doteze cu capacităţi de salvare în Marea Mediterană, a declarat vineri şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, relatează AFP, scrie agerpres.

„Naufragiul unei nave în largul coastelor Al Khoms, în care peste 100 de persoane este posibil să-şi fi pierdut viaţa, este o reamintire teribilă a riscurilor cu care se confruntă încă cei care efectuează această călătorie periculoasă spre Europa”, a afirmat Federica Mogherini, citată într-un comunicat.


Citește și : Salvini cere un acord european de repartizare a migranţilor blocaţi pe o navă a Gărzii de Coastă italiene

„Fiecare viaţă pierdută este una prea mult”, a subliniat ea. ONU consideră această dramă drept „cea mai gravă tragedie în Marea Mediterană din acest an”.

Federica Mogehrini a pledat pentru căutarea de „alternative sigure şi demne la traversările maritime periculoase”. De asemenea, ea a solicitat „capacităţi de căutare şi salvare adecvate” pentru Uniunea Europeană.

Venirea migranţilor plecaţi din Libia este un subiect de dispută în rândul UE. „Italia nu mai este dispusă să accepte toţi migranţii care ajung în Europa”, a avertizat ministrul de interne italian Matteo Salvini, şeful partidului de extrema dreaptă Liga, după ce a decis să închidă porturile din peninsulă navelor care salvează naufragiaţi.

„Franţa şi Germania nu pot decide politicile privind migraţia ignorând cererile ţărilor cele mai expuse, cum suntem noi şi Malta”, a avertizat el. Unele ţări din Europa de Est refuză la rândul lor să preia o parte din solicitanţii de azil.

Citește și : Cel puțin 103 persoane, ucise în ultimele 10 zile în Siria (ONU)

La iniţiativa Franţei, 14 ţări europene şi-au dat acordul, dintre care opt „într-un mod activ”, pentru aplicarea unui „mecanism de solidaritate” vizând repartizarea migranţilor salvaţi în Mediterana pentru ca debarcarea lor în Italia să fie acceptată.

Absenţa unei „împărţiri a poverii” primirii migranţilor este unul din principalele argumente ale Italiei pentru explicarea închiderii porturilor sale.

Federica Mogherini a cerut, în plus, „să se pună capăt sistemului de gestionare a migraţiilor neregulate şi de detenţie arbitrară a refugiaţilor şi migranţilor în Libia”.

Ea a recomandat „accelerarea evacuării umanitare” din Libia a refugiaţilor şi migranţilor şi a „reinstalării lor în ţări terţe”. În jur de 4.400 de refugiaţi au fost evacuaţi până în prezent, a anunţat ea.