DISTRIBUIȚI

Liderul minorităţii republicane din Senatul SUA, Mitch McConnell, îşi va păstra această funcţie şi în viitoarea legislatură, după ce a câştigat, miercuri, un vot secret în cadrul conducerii partidului în care l-a avut drept contracandidat pe senatorul republican de Florida Rick Scott, relatează CNN , scrie news.ro

Rick Scott a fost primul contracandidat pe care Mitch McConnell, în vârstă de 80 de ani, l-a avut în cei 15 ani de când se află în fruntea grupului republican din Senat.


Citește și : Șeful Pentagonului insistă asupra ‘contextului’ loviturilor ruse pentru a explica tirul de rachetă din Polonia

Purtătorul de cuvânt al lui McConnell, David Popp, a confirmat rezultatul votului secret, dar nu a indicat scorul. Potrivit unor surse citate de presa americană, McConnell a câştigat cu 37 de voturi pentru, 10 împotrivă şi o abţinere.

Realegerea lui Mitch Connell, un republican moderat care în următorul Congres va deveni liderul de partid din Senat cu cea mai lungă vechime în funcţie, vine după ce zile la rând a fost arătat cu degetul ca fiind unul dintre „vinovaţii” pentru rezultatele sub aşteptări ale republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial, în care republicanii nu au reuşit să câştige majoritatea în Senat.

Pe de altă parte, realegerea lui Mitch Connell vine în ziua în care fostul preşedinte Donald Trump – pe care alte voci îl consideră ca fiind de vină pentru pierderea alegerilor – şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

Citește și : Zelenski afirmă că racheta căzută în Polonia nu era a Ucrainei: ‘A fost o rachetă rusă!’

Până în ianuarie, McConnell va afla dacă va face opoziţie în Senatul SUA unei majorităţi la limită a democraţilor, care au 50 de locuri acum şi votul de diferenţiere al vicepreşedintei Kamala Harris, sau dacă democraţii îşi vor mări avantajul la 51 de locuri.
La 6 decembrie, în statul Georgia, urmează să se dispute turul al doilea al alegerilor pentru un loc în Senatul american între republicanul Herschel Walker, susţinut de Trump, şi actualul senator democrat, Raphael Warnock.