DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Turcia a inaugurat sâmbătă la Mogadiscio o bază militară, pe care presa de la Ankara o descrie ca fiind cea mai mare bază a acestei ţări din străinătate, transmite EFE.

Ceremonia de inaugurare a fost prezidată de premierul somalez, Hassan Ali Khaire, şi de şeful statului major turc, generalul Hulusi Akar, aflat în vizită în această ţară africană, informează agenţia Anadolu, preluată de EFE.


„Această bază militară va servi la constituirea unei armate puternice, capabilă să apere patria. Totodată, aici va fi oferită pregătire pentru creşterea capacităţii armatei în lupta cu terorismul”, a spus oficialul somalez.

Canalul turc NTV a precizat că baza va găzdui 200 de soldaţi turci, care vor efectua misiuni de antrenament pentru colegii somalezi, iar ziarul turc Sabah arată că este vorba „de cea mai mare bază a Turciei din străinătate”.

În prezent, Turcia dispune de baze în Qatar şi în apropiere de Mosul, în nordul Irakului.

AFP notează că, din octombrie 2018, este prevăzută retragerea progresivă a soldaţilor din forţa Uniunii Africane în Somalia (AMISOM), în timp ce există încă numeroase temeri faţă de capacitatea armatei somaleze de a se confrunta, de una singură, cu islamiştii shebab afiliaţi Al-Qaida.

Circa 1.500 de soldaţi somalezi vor putea fi pregătiţi, în fiecare stagiu, la această bază situată în apropierea aeroportului din Mogadiscio, ceea ce o face cel mai important centru de antrenament militar străin din ţară.

Miliţiile shebab au jurat să doboare fragilul guvern central somalez. Ele au fost alungate din capitala acestei ţări şi au pierdut apoi principalele lor bastioane. Dar controlează încă vaste zone rurale de unde conduc operaţiuni de gherilă şi atentate sinucigaşe, în capitală sau contra unor baze militare, somaleze sau străine.