DISTRIBUIȚI
YouTube

Noua Zeelandă şi-a lansat sâmbătă programul său de vaccinare împotriva Covid-19, avertizând în acelaşi timp că este vorba doar de un mic pas înainte în lunga luptă cu pandemia, transmite AFP, potrivit agerpres.   

„Este începutul a ceea ce putem numi un nou capitol, însă mai avem un drum lung înaintea noastră”, a declarat ministrul sănătăţii Ashley Bloomfield.


Citește și : Boris Johnson: Joe Biden a pus din nou Statele Unite în poziţia de lider al lumii libere

Noua Zeelandă a fost felicitată pentru modul în care a gestionat pandemia şi nu a înregistrat decât 26 de decese la o populaţie de 5 milioane de locuitori.

Campania de vaccinare a început cu ofiţerii de imigrare, cu personalul din centrele de carantină şi cu cei care lucrează în transportul aerian, precum şi cu membrii familiilor acestora.

Vaccinul produs de Pfizer/BioNtech este primul care a primit undă verde din partea autorităţilor sanitare neo-zeelandeze.

Programul de vaccinare, care se va întinde puţin câte puţin până acoperă şi restul populaţiei, a început la doar câteva zile după ce autorităţile au ridicat măsurile de lockdown care au blocat pentru 3 zile oraşul Auckland.

Citește și : Guvernul Netanyahu atenționează SUA asupra efectelor revenirii în Acordul nuclear iranian

În pofida campaniei de vaccinare, guvernul neozeelandez a anunţat că este puţin probabil să permită accesul în ţară al turiştilor străini în cursul acestui an.