DISTRIBUIȚI

Ministrul indonezian al apărării, Prabowo Subianto, fost general de armată, a acceptat vineri seara nominalizarea partidului său pentru a candida la alegerile prezidenţiale din 2024, transmit Kyodo şi AFP, potrivit agerpres.

În timpul reuniunii conducerii naţionale a partidului său, Gerindra, pe care îl conduce, Prabowo, în vârstă de 70 de ani, a declarat că a decis să candideze pentru a treia oară la funcţia supremă a ţării după ce a primit sprijin din partea tuturor filialelor de partid din întregul arhipelag.


Citeşte şi: Autorităţile din Muntenegru declară 3 zile de doliu naţional după atacul armat care a răpit 11 vieţi – Black News

El a pierdut de două ori împotriva preşedintelui Joko Widodo, în 2014 şi 2019. Constituţia interzice ca un preşedinte indonezian să aibă trei mandate.

Gerindra a încheiat în mod oficial un acord de coaliţie cu Partidul deşteptării naţionale, cunoscut sub numele de PKB. Preşedintele PKB, Muhaimin Iskandar, a declarat că şi alte partide se pot alătura coaliţiei dacă doresc.

Pentru a fi eligibili în cursa prezidenţială din 2024, candidaţii pentru preşedinţie şi vicepreşedinţie trebuie să fie desemnaţi de un partid sau de o coaliţie de partide care deţin 20% din locurile din parlamentul de 575 de locuri sau 25% din voturile obţinute la precedentele alegeri legislative din 2019.

Gerindra are în prezent 78 de locuri în parlament, în timp ce PKB are 58.

PKB l-a nominalizat pe Iskandar pentru a candida la preşedinţie în 2024. Prin urmare, sunt necesare negocieri între cele două partide pentru a decide cine va fi candidatul prezidenţial al coaliţiei.

Sondajele unor institute de sondare indoneziene au plasat trei nume – Prabowo, guvernatorul din Jakarta, Anies Baswedan, şi guvernatorul din Java Centrală, Ganjar Pranowo – ca fiind cei mai puternici candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2024.

În trecut, candidatura lui Prabowo a stârnit îngrijorări în rândul activiştilor pentru drepturile omului din ţară şi din străinătate, fiind acuzat de încălcări ale drepturilor omului şi suspectat de răpirea şi dispariţia mai multor protestatari pro-democraţie în 1998.

Citeşte şi: Scriitorul Salman Rushdie a fost ATACAT pe scenă în New York – Black News

Prabowo Subianto, fost ginere al dictatorului indonezian Suharto (1967-1998), a negat acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului, inclusiv în Timorul de Est, şi nu a fost niciodată urmărit penal.

Numirea sa în 2019 în funcţia de ministru al apărării a fost descrisă de Amnesty International ca fiind o „zi neagră pentru drepturile omului în ţară”, aminteşte AFP.